Gabriel Liahovici, campion naţional la dublu, s-a înscris în circuitul RTP Pro

Gabriel Cristian Liahovici, din Baia Mare, este cel de-al doilea jucător care se înscrie în circuitul RTP Pro, rezervat jucătorilor profesionişti, antrenorilor şi foştilor jucători din circuitele ITF, ATP şi WTA.

Fă-ţi cont de jucător în circuitul RTP Pro. Contul este gratuit!

Circuitul RTP Pro se măreşte de la o zi la alta. Gabriel Cristian Liahovici, în vârstă de 20 de ani, a decis să se alăture circuitului RTP Pro.

Născut pe 27 martie 2000 la Baia Mare, Gabriel Liahovici s-a mutat în Bucureşti pentru că îşi doreşte să performeze la nivel naţional dar mai ales internaţional, în turneele de tenis. 

Se antrenează, visează şi îşi doreşte să fie un jucător de top, să performeze la nivel internaţional. RPT Pro îl poate ajuta în drumul său prin intermediul turneelor organizate periodic în Bucureşti.

Gabriel Liahovici a avut amabilitatea să răspundâ la un scurt interviu pentru RTP Pro.

RTP Pro: La ce vârstă ai început să joci tenis de câmp?
Gabriel Liahovici: 
Am început să joc tenis la 4 ani alături de bunicul şi unchiul meu.

RTP Pro: Care este jucătorul tău preferat?

Gabriel Liahovici: 
Jucătorul meu preferat este Gael Monfils datorită stilului de joc excentric şi atletic.

RTP Pro: Suprafaţa de tenis preferată?
Gabriel Liahovici: Suprafaţa de tenis preferată este zgura.

RTP Pro: De ce te-ai apucat de tenis? ce îţi propui?

Gabriel Liahovici: Îmi propun să mă antrenez şi să încerc să fiu jucător profesionist la un nivel cât mai înalt, să fac primele puncte ATP şi sa am experienţă.

RTP Pro: Care este visul tău legat de tenis?
Gabriel Liahovici: J
oc tenis pentru că mă ajută să cunosc lumea şi să cunosc oameni noi cu care vreau să joc şi colaborez în viitor, cu speranţa de a crea o bază sportivă de prestigiu sau o academie de tenis.

RTP Pro: De ce te-ai înscris în circuitul RTP Pro?
Gabriel Liahovici: 
M-am înscris în circuitul RTP Pro pentru că mi se pare printre puţinele circuite din România care oferă condiţii adecvate şi premii, în comparaţie cu altele la care doar cheltui şi nu te alegi cu nimic în afară de experienţă. Sper ca acest circuit să fie cât mai popular şi să participe cât mai mulţi jucători.

Primul turneu RTP Pro este programat pe 18 iulie 2020, la Club Sportiv Galaxy din Bucureşti.

Palmares Gabriel Cristian Liahovici:
- Campion national la dublu
- Vicecampion national la dublu
- 10 puncte ITF juniors la turnee internationale
- Bursa sportiva + academica tenis la Wingate University (locul 4 in NCAA Division 2 2019)